V-am povestit aici, de-a lungul timpului, că nu cred că echipa va prinde un loc de play-off în acest an, că, cel mai probabil, se va lupta din nou pentru evitarea locurilor de baraj sau chiar a celor care te trimit direct în cazanele cu smoală ale ligii a doua, că investitorii se comportă în continoare ca niște Pacalici Naționali, că antrenorul Kopic face minuni cu lotul care i s-a pus la dispoziție, că după meciurile cu Oțelul și Farul, (în care Dinamo a pierdut 4 puncte uriașe din cauza faptului că pe banca de rezerve mai avea puțin și se așeza bucătarul și șoferul controversatului autocar), începe coborârea în clasament pentru că lotul este unul “subțire”, că în momentele importante și de mare miză, echipa este condusă “târșălos” de pe margine (cuvânt care nu i se poate traduce lui Kopic, dar i se poate imputa) și câte și mai câte – puteți consulta arhiva celor scrise în această rubrică.

Nu este o laudă personală, Doamne-ferește, îmi pare rău că se petrece asta, am ascultat multe “contra argumente” spuse cu blândețe sau asezonate cu “morți”, dar la final, după ce toți combatanții, chibiții, specialiștii sau simplii suporteri au tras linie, s-au văzut nevoiți să accepte ce am spus: Dinamo nu are lot de play-off, nu are conducători, ci doi circari rătăciți în acest fenomen, nu are vreo strategie sănătoasă pe termen lung, nu poate spune că a intrat într-o etapă liniștită și dătătoare de speranțe pentru fani, se comportă în continuare ca un club mic, momentele cu adevărat importante o prind nepregatită și, iată, după doar 13 etape, este mai aproape de ultimul loc retrogradabil direct, decât de fotoliul de campioană.

Un derby precum cel cu FCSB urmărit “la fața locului” îți oferă o altă perspectivă asupra lui, decât dacă îl privești relaxat, în “fotoliul din odaie”.

În primul rând, ai acces la mai multe imagini. Și, vorba celebrului banc, la stadion “mai cunoști oameni”. Așa se face, de exemplu, că am avut o scurtă discuție în fața lojei sale (pentru că una prea lungă ar fi fost chiar inutilă) cu Eugen Voicu.

Am rămas cu aceeași impresie pe care mi-am format-o despre el, din intervențiile pe care le-a avut în presă de-a lungul timpului: omul este total paralel cu fenomenul numit fotbal. Nu are nici cea mai mică treabă, a intrat în acest fenomen cu “permis de vizitator”, (de unde și bucuria de a se poza cu vitrina de trofee a rivalilor, pentru că nu știe când va mai avea ocazia asta), dar folosește agresiv argumente de tip “nu ați inteles nimic”, “nu este adevărat” sau și mai periculosul “nu voi pleca de la această echipă”, pentru că mi-am permis să-mi exprim speranța că, oricât de blestemat ar fi acest club de fotbal, nu poate fi pedepsit să fie condus la nesfârșit numai de patroni cu flecuri tocite.

Cazul “Voicu” este unul închis, din păcate, pentru suporterii care au văzut în el butelia de oxigen necesară după anii în care alte “butelii” au fost la putere, care mai toxice, care mai fâsâite.

Din pacate, realitatea a fost repede devoalată, iar speranțele s-au risipit și acum, precum gazul atât de necesar vieții. Vieții în general și vietii lui Dinamo în special.

Tot de la înălțimea lojelor poți vedea mult mai atent și comportamentul diferitelor personaje angrenate direct în “lupta” din iarbă. Ce au făcut jucătorii s-a văzut în mare parte și în transmisiunea tv. Dinamo a etalat un joc moale, de cele mai multe ori îmbâcsit și împiedicat în propriile neputințe ale actorilor săi.

Am revăzut eternele pase fără rost, din prima “treime” și mai ales enervantele, inexplicabilele și paguboasele pase către portar.

La rândul lui, un “rătăcit” între buturi, confuz și mirat de propria lui soartă, hotărât să “boxeze”, dacă tot s-a trezit cu mănuși în mâini. În mod cert, în meciul de aseară, Golubovic a greșit sportul. Așa cum Kopic a greșit cam tot. Din înaltul tribunei, el a părut cel puțin în toată repriza secundă un om resemnat. Sau, și mai rău, liniștit.

Semnalele acestei stări de beatitudine nefirească au apărut încă din finalul primei reprize, atunci când, din cele 5 minute de prelungiri, Dinamo a jucat 4 dintre ele, numai cu pase în lateral și inapoi. La 0-1. Când toată lumea mondială a fotbalului spune că un gol în minutele de prelungire ale primei reprize este aur, la acest scor.

Apoi, în toată repriza a doua, Kopic a fost de un calm inexplicabil, în contrast flagrant cel puțin cu premisele meciului: eternul derby al României!

OK, nu spune nimeni să faci ca toți dracii pe margine, așa cum se mai poartă pe la noi, dar nici să te iei la întrecere cu Ancelotti, care chiar și când mesteca gumă face mai multă mișcare pe margine, decât a făcut Kopic aseară.

Puțin “nerv”, puțină “turație” trebuie să vină și dinspre bancă. Mă rog, mici tușe ale unui tablou “pictat” greșit, de la primul până la ultimul minut de joc. Dinamo și suporterii ei trebuie să accepte rapid realitatea: primele etape au fost o amăgire.

Echipa este departe de proiecția pe care fanii ei au făcut-o. Să compari calitatea jucătorilor cu cei ai FCSB este o glumă, iar faptul că ai pierdut “doar” cu U Cluj, CFR Cluj și cu FCSB este o scuză ce întărește fix acest lucru: lotul este unul slab.

Adăugați la toate acestea politica zeflemitoare în care este condus clubul, cu declarații în spațiul public prin care suporterii ”câinilor” sunt practic luați la mișto, (“vom juca în play off”, “vom mai aduce întăriri la echipă” etc, etc…) și veți ajunge foarte ușor la un adevăr dureros: Dinamo nu va fi niciodată un club puternic sub bagheta strâmbă a celor doi Arici Pogonici.

Așa că, dragi fotbaliști și acționari ai clubului Dinamo, asigurați-vă că spătarele scaunelor din vestiar sau din birouri sunt în poziție normală, că masuțele pe care vă faceți strategiile sunt ridicate, că v-ați prins centurile de la costume, pentru că ne pregătim de coborâre în clasament.